AVIZ

referitor la proiectul de HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea HG 576/2023 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport

 

 

 

Analizând proiectul de HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea HG 576/2023 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 260 din 11.07.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D780/11.07.2024,

 

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

 

În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de hotărâre are ca obiect modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 576/2023 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României, cu modificările și completările ulterioare.

2. Menționăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. La titlu, pentru rigoarea redactării, propunem reformularea acestuia astfel:

„Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 576/2023 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport”.

4. La formula introductivă, menționăm că este suficientă doar indicarea temeiului constituțional. Prin urmare, recomandăm eliminarea trimiterii la Legea nr. 296/2023. În situația în care se va menține trimiterea la această lege, precizăm că, în acord cu normele de tehnică legislativă, trebuie indicate expres și elementele structurale care constituie temeiul legal.

5. La art. I, partea introductivă se va reformula astfel:

„Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 576/2023 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sport, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,  nr. 630 din 10 iulie 2023,  se modifică și se completează după cum urmează:”.

6. La pct. 1, menționăm că „înființarea activităților” prevăzute de art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă de către Guvern, în concret, Guvernul stabilind totodată domeniul de activitate, sistemul de organizare și funcționare a acestor activități, categoriile de venituri și natura cheltuielilor. Prin urmare, prevederea în cuprinsul hotărârii a unei norme cu caracter general nu constituie decât o reluare la nivel infralegal a dispoziției legale menționate, preluare care nu se justifică din perspectiva normelor de tehnică legislativă. Prin urmare, fie se vor menționa activitățile înființate, cu respectarea art. 67 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, fie se va elimina textul propus pentru completare.

Sub rezerva celor de mai sus, partea dispozitivă a pct. 1 se va reformula astfel:

„1. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:”.

7. La pct. 2, norma propusă constituie paralelism legislativ cu art. 5 alin. (2) din actul normativ de bază. Se impune, de aceea, eliminarea acestui punct și renumerotarea punctelor subsecvente.

 

8. La actualul pct. 3, partea dispozitivă se va reformula astfel:

„3. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:”.

9. La actualul pct. 4, partea dispozitivă se va disjunge în două puncte astfel:

„4. La articolul 14, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:”;

(în continuare se va reda textul propus).

„5. La articolul 14, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alin. (5) și (6), cu următorul cuprins:”.

(în continuare se vor reda textele propuse).

10. În acord cu uzanțele de redactare, părțile dispozitive ale actualelor pct. 5 și 6 se vor comasa într-un singur punct, astfel:

„6. Anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre”.

11. La art. II, pentru eficiența normei, este necesară și prevederea unei limite maxime a termenului.

12. La anexe, în acord cu normele de tehnică legislativă, acestea se vor marca în partea din dreapta- sus a paginii, astfel:

             „Anexa nr. 1

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului  nr. 576/2023)”;

             „Anexa nr. 2

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului  nr. 576/2023)”.

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

București

Nr. 755/11.07.2024